Barry Silbert, fondatorul si CEO-ul Grayscale Investments si al companiei bazate pe blockchain Digital Currency Group, si-a exprimat recent pozitia asupra BTC-ului. El sustine ca Bitcoin ar putea sa beneficieze in urma proiectelor bancilor centrale globale care isi emit propriile cryptomonede. Silbert a vorbit despre „Statutul monedelor digitale”, discutand despre importanta activelor digitale, rolul pe care Bitcoin il are in schimbarile din lume, stablecoin-uri si despre monedele digitale ale bancilor centrale.
CBDC-urile sunt valute virtuale emise si controlate de o autoritate federala. Spre deosebire de cryptomonedele precum Bitcoin, monedele digitale emise de bancile centrale reprezinta banii fiat in forma digitala. Desi pana in prezent nicio entitate nu a lansat o moneda proprie, o serie de guverne au construit astfel de proiecte, iar China se pregateste sa emita in curand primul test real al unei monede digitale. Cel putin 10% din bancile centrale vor emite propriul CBDC, conform ultimului sondaj realizat de Banca de Acorduri Internationale.
Silbert, iubitor al cryptomonedelor, si-a cumparat primul Bitcoin in 2012 si sustine ca bancile centrale care dezvolta propriile monede digitale ar putea oferi mai multa putere catre Bitcoin, deschizand in acest fel calea catre interesul institutional. Potrivit CEO-ului Grayscale, BTC si alte cryptomonede ar putea beneficia in cele din urma de aceeasi infrastructura folosita la adoptarea pe scara larga a CBDC-urilor:
„In viitor am putea avea 80 de CBDC-uri diferite. Daca se va intampla acest lucru, aceasta ar declansa o suma imensa de investitii in operatorii de sisteme financiare in care, in esenta, fiecare institutie financiara ar trebui sa poata stoca si tranzactiona in conditii de siguranta monedele digitale ale bancilor centrale si, construind o infrastructura, aceasta ar putea fi utilizata si pentru cryptomonedele precum Bitcoin”. El a continuat spunand ca astfel de monede „nu sunt un lucru din 2020”, ci mai degraba vor fi adoptate peste multi ani, dar a subliniat ca sunt importante, deoarece contribuie la propunerea de a exista in viitor banci digitale.