Reteaua Bitcoin, lansata la inceputul anului 2009, tocmai a depasit 500 de milioane de tranzactii. Firma de cercetare Crypto DataLight a realizat o analiza comparativa, incepand din aprilie anul trecut. Potrivit raportului, Bitcoin inregistreaza acum aproximativ 81 de milioane de tranzactii pe an, comparativ cu cele 124 de miliarde ale Visa, MasterCard – 74 de miliarde, dar si PayPal – 10 miliarde. Totusi, in ceea ce priveste valoarea care se transfera prin aceste retele, Bitcoin este cu mult peste gigantul de plati PayPal, BTC avand 3,4 trilioane de dolari pe an, comparativ cu cele 578 miliarde de dolari ale PayPal. Visa ocupa primul loc cu 11,2 trilioane de dolari, urmata cu 5,9 miliarde de dolari de Mastercard.
Bitcoin ocupa primul locul si in functie de o alta variabila: suma medie a fiecarei tranzactii. Tranzactia medie cu BTC este in valoare de aproximativ 40.000 USD – de 450 de ori mai mare decat tranzactia medie Visa. Potrivit raportului, la aproximativ un deceniu de la infiintare, perspectivele BTC sunt optimiste.
“Sistemele traditionale de plata si-au dezvoltat companiile timp de 60 de ani inainte de a deveni lideri ai industriei. S-au dezvoltat treptat, cucerind regiune dupa regiune, spre deosebire de Bitcoin, care a devenit disponibila imediat la nivel mondial. In doar 10 ani, Bitcoin a reusit sa concureze cu liderii industriei sistemelor de plati. Dezvoltarea Bitcoin are loc exponential. Daca mentine acest ritm, peste inca 10 ani, va depasi toata concurenta”, se prevede in raport.
La 31 octombrie 2008, o persoana (sau un grup) utilizand pseudonimul Satoshi Nakamoto, a publicat white paper-ul Bitcoin, o lucrare in care propunea o alternativa la sistemul bancar traditional. Aproximativ doua luni mai tarziu, la 3 ianuarie 2009, prima cryptomoneda a fost lansata oficial sub forma retelei Bitcoin. Acum la peste 11 ani de la lansarea retelei, Bitcoin a depasit pragul de 500 milioane de tranzactii.