Guvernatorii California si Colorado – atitudine pro-crypto

8 noiembrie 2018 bitcoin, blockchain, cryptomoneda, reglementare

Articol scris de Cristina Dinica

bitcoin romania

In urma alegerilor recente din SUA, doi noi guvernanti pro-Bitcoin fac parte din Congresul American. Zeci de milioane de americani au votat in aceasta saptamana la alegeri legislative partiale si regionale din SUA. Partidul Republican isi mentine majoritatea mandatelor in Senat, insa a pierdut controlul Camerei Reprezentantilor, unde democratii au castigat majoritatea mandatelor. Victoria democratilor pentru Camera Reprezentantilor este sustinuta si de comunitatea crypto, dat fiind faptul ca anumiti politicieni pro-crypto au obtinut posturi de top. Dintre acestia se remarca guvernatorii statelor California si Colorado.

Democratul Gavin Newsom l-a invins pe republicanul John Cox cu 59% pentru a deveni noul guvernator al statului California. Newsom, avand doua mandate ca primar al San Francisco, un cunoscut centru crypto din SUA, accepta donatii in cryptomonede inca din 2014 pentru campaniile sale electorale. Fiind printre primii politicieni care au acceptat crypto in acel moment, Newsom a semnalat optiunea de donatii crypto ca fiind o aprobare a tehnologiei. “Voi promova tehnologia atat de subtil, spunand ca voi accepta Bitcoin in campanie. Sunt gata pentru asta”. Politicianul a facut publice adresele wallet-urilor unde sustinatorii sai au putut sa doneze Bitcoin si Bitcoin Cash.

Newsom nu este singurul candidat victorios cunoscut pentru atitudinea pro-crypto. Democratul Jared Polis a fost ales guvernator al statului Colorado, invingandu-l pe republicanul Walker Stapleton cu 6 procente. Polis un cunoscut sustinator al tehnologiei blockchain. Acesta a declarat ca obiectivul sau este de a face din Colorado “un hub national pentru inovarea blockchain in afaceri și in administratia guvernamentala. Cred ca un leadership puternic va plasa Colorado in fruntea inovarii in acest sector, incurajand companiile sa se lege de stat si sa instituie cereri guvernamentale care sa economiseasca banii contribuabililor și sa creeze valoare pentru locuitorii din Colorado”, a declarat acesta.

In timp ce platformele lor de campanie s-au bazat pe o agenda progresiva, abordarile favorabile ale acestor politicieni fata de cryptomonede si tehnologia blockchain au atras atentia comunitatii crypto. Ramane de vazut ce contributie vor avea guvernatorii statelor California si Colorado asupra unei potentiale reglementari a pietei crypto.

 

Sursa: https://dailyhodl.com/2018/11/07/california-elects-pro-crypto-governor-who-accepted-bitcoin-and-bitcoin-cash-donations/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *