Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 8-9 Aprilie

10 aprilie 2019 analiza tehnica, criptomoneda, cryptomoneda, ethereum

Articol scris de Cristian Bot

bitcoin romania

* ETH/USD *

Încă de la prima vedere, graficul de față arată un setup bullish, dorindu-și să forțeze o mișcare de continuare a creșterii. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă închiderile lumânărilor de pe 1D (daily) se realizează mai sus decât în ziua precedentă… iar Ethereum reușește această performanță de mai bine de o săptămână.

În comentariul pentru ETH, realizat miercurea trecută, speculam o respingere pe care o vor realiza cumpărătorii în intervalul marcat cu linie punctată. Acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin până acum, ci din contră: asistăm la o consolidare în fost zonă de ofertare iar șansele să vedem continuitate până la intervalul albastru (aflat imediat sub $200) sunt din ce în ce mai mari.

În cazul în care acest lucru nu se materializează pe grafic și vânzătorii își impun punctul de vedere, putem urmări nivelul $165 (unde ascensiunea a întâmpinat prima rezistență) pentru un potențial suport. Deși nu face parte dintr-o suită populară a uneltelor folosite de traderi, ținem să atragem încă odată atenția asupra discrepanței foarte mari între numărul de poziții de long (cumpărare) deschise pe ETH/USD și cele de short (vânzare). Am atașat în secțiunea de comentarii un grafic care arată faptul că acest raport este egal cu 7,75 în favoarea cumpărătorilor (adică sunt de aproape 8 ori mai multe poziții de long decât de short). Desigur, acest lucru poate avea o conotație bullish pentru câțiva, dar să nu ignorăm posibilitatea unui long squeeze – tocmai datorită lichidității pe care stop loss-ul acestor poziții o oferă.

Spor& trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *