Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 25-26 iulie- Bitcoin Romania
* Bitcoin *
Evoluția Bitcoin pentru zilele precedente (miercuri și joi – 25, 26 iulie) a înregistrat o scădere de 5.37%, considerând prețul de deschidere al zilei de miercuri de la $8389.9 și cel al închiderii de joi de la $7939.0, având maximul la $8488.1 și minimul la $7869.6
Două zile foarte interesante pentru Bitcoin, deoarece am avut parte atât de o creștere relativ considerabilă, cât și de o scădere.
Cea din urmă a avut loc nu doar din motive tehnice, indicate de grafic, ci și dintr-un motiv fundamental, pe care îl vom discuta către sfârșitul comentariului.
* miercuri am avut parte de o deschidere tipică sesiunilor asiatice din ultimele săptămâni: însoțită de volatilitate; după stabilirea punctului de maxim al acestor zile, preț foarte apropiat de pragul psihologic de $8500, testat chiar marți, vânzătorii au preluat controlul, afișând o scădere de $212.5, respectiv 2.5%
* scăderea aceasta nu a avut doar rolul de a aduce un profit considerabil cumpărătorilor care l-au marcat aici, după o creștere considerabilă a acestei săptămâni, ci a testat și $8300, preț pivot prezentat în comentariul trecut, transformat în suport la prima testare; vom vedea mai târziu că acest nivel va mai juca un rol în analiza noastră;
* respins de cumpărători aici, prețul a mai avut o tentativă reușită de a trece peste rezistență, însă n-a putut petrece decât o oră deasupra acestui nivel; după o scurtă distribuție, vânzătorii s-au văzut în control din nou asupra prețului, marcând o altă scădere de peste $300 în decursul a 4 ore și 30 de minute
* punctul inferior al acesteia a fost, totodată, și începutul unui mic triunghi/ pennant, realizat în jurul canalului de confluență verde (dintre $8210 și $8230); ieșirea din acest pattern a fost tot în jos, însă scăderea s-a afișat superficială, reprezentând nu mai mult decât o dublă testare a nivelului $8080
* se pare că prețul acesta a reprezentat o oportunitate pentru cumpărători la vremea respectivă, deoarece aceștia au continuat printr-o creștere de $250, până peste prețul de pivot despre care discutam la steluța nr. 2; o observație ar fi că lumănările de 15 minute n-au reușit să mai închidă peste acesta, lăsând în urmă doar umbre (wicks) care au înțepat prețul
* de la această creștere și până la următoarea mișcare considerabilă, BTC a consolidat timp de 23 de ore între $8300 – nivel devenit rezistență – și $8180 – nivel de suport stabilit prin închiderea lumănării de miercuri (Daily); zona marcată cu verde pe grafic a acumulat suficientă tensiune prin volatilitatea redusă pe care a avut-o prețul odată ajuns aici, motiv pentru care o închidere hotărâtă sub aceasta a condus la o mișcare de anvergură, după cum urmează:
* „înțepând” pentru ultima dată această rezistență, cumpărătorii s-au dat la oprate, lănsând vânzătorii să realizeze mult așteptata corecție a pieței; începută la $8310 și finalizată azi-noapte la $7848, aceasta a însumat un declin total de $462.1, respectiv 5.56%; declinul a durat puțin peste 2 ore și a fost cauzat din cauza unui articol postat pe social-media, în care se prezenta respingerea de către SEC (U.S. Securities and Exchange Commission) a ETF-ului (Exchange-Traded Fund) asupra BTC, propus de frații Winklevoss
La ce ne putem aștepta în continuare?
O retestare a fostului nivel de suport de la $8080 mi se pare probabilă. În cazul în care prețul reușește să și închidă peste acesta, însoțit desigur de un volum corespunzător, putem afirma că BTC revine la trendul ascendent. Dacă avem doar o retestare bearish, aceasta ar putea conduce la o continuare a scăderii până la nivelele de jos: fosta rezistență de la $7718, cu posibilitatea de a atinge chiar și zona de confluență marcată cu albastru (între $7622 și $7654)
* Ethereum *
Evoluția Ethereum pentru zilele precedente (miercuri și joi – 25, 26 iulie) a înregistrat o scădere de 3.55%, considerând prețul de deschidere al zilei de miercuri de la $479.33 și cel al închiderii de joi de la $462.3, având maximul la $485.28 și minimul la $458.74
* în mod similar cu deschiderea afișată pe Bitcoin, ETH a suferit un declin imediat după testarea rezistenței locale: în primele 30 de minute ale sesiunii de miercuri, ETH a testat $485, nivel de la care vânzătorii au respins prețul cu $8.67, până la $475, linie intermediară de suport
* de aici, prețul s-a mai întors odată pentru a testa rezistența de la nivel superior, fiind respins a doua oară; de această dată scăderea nu a mai fost la fel de „blândă„: după aproximativ o oră petrecută în dreptunghiul albastru de sus, unde a avut loc o distribuție, ETH suferit un declin total de aproape $20, respectiv 4.11%; scăderea nu a fost una „dintr-o bucată„, ci a conținut și alte elemente precum o scurtă consolidare în jurul nivelului de rezistență marcat cu o linie neagră (la $480), o redistribuție a prețului – încadrată într-un pătrat albastru – și un triunghi/ pennant ascendent, realizat în jurul prețului de pivot de la $472; ieșirea din acest ultim triunghi desenat cu roșu a fost mai bruscă decât mișcările precedente și a condus la finalizarea declinului
* $464 a fost minimul stabilit aici, pe parcursul după-amiezii de miercuri; deoarece prețul a fost văzut la vremea respectivă de către cumpărători ca fiind o bună oportunitate de a intra în piață, acesta s-a bucurat de o ascensiune după cum urmează:
– prima parte a constituit o creștere de $9.34, până peste linia orizontală de pivot; dacă la prima încercare acesta nu a reușit să închidă conclusiv peste, acest lucru s-a schimbat după o consolidare de aproximativ 2 ore
– a doua parte a constat în continuarea creșterii, până la $475, linia orizontală care a susținut prețul la imediata testare a suportului după începutul sesiunii; o consolidare în jurul acestui nivel iar prețul a continuat printr-o testare a $472, prețul nostru de pivot; iată că de data aceasta a oferit suport și s-a transformat din rezistență într-un nivel la care cumpărătorii au continuat să plaseze cereri
– a treia parte – formarea unui canal ascendent – încadrat pe grafic cu verde deschis; acesta a avut o volatilitate redusă, de numai $2.5, însă ieșirea din el a avut o importanță mai considerabilă: cumpărătorii s-au bucurat de ultima creștere a acestor 2 zile, una de peste $8, testând încă odată nivelul de rezistență marcat cu roșu în partea de sus
* formarea unui triunghi ascendent la acest nivel a condus la ieșirea în sens negativ din acest pattern, motiv pentru care ETH s-a dezapreciat cu ~$10 pe parcursul zilei de joi; intrat chiar și sub prețul de pivot, moneda a adunat suficientă putere pentru o ultimă retestare a rezistenței de la $480, confirmând biasul de bear al traderilor
* cel din urmă declin a fost mai brusc decât cel de pe BTC – lucru care indică un refugiu al monedelor în BTC în cazul unei scăderi; aceasta le-a adus vânzătorilor un profit de $21.33, și a format un discutabil bottom dublu („double bottom” – denumirea originală) la nivelul inferior al canalului format de umbrele lumănărilor de pe Daily ale zilelor trecute – canal prezent și în ultimul comentariu
* în cazul în care BTC dă semne de creștere, ETH ar putea să-l urmeze, cel puțin până la retestarea nivelului de pivot, dacă nu chiar de rezistență; în caz contrar – $450 este nivelul de suport pe care traderii îl urmăresc
Spor & trade safe
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România
©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.