Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 11-12 iunie – Bitcoin Romania

13 iunie 2018 analiza tehnica, bitcoin, ethereum, ripple

Articol scris de Cristian Bot

Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 11-12 iunie – Bitcoin Romania

* Bitcoin *

Evoluția Bitcoin pentru zilele precedente (luni și marți – 11, 12 iunie) a înregistrat o scădere de 4.79%, considerând prețul de deschidere al zilei de luni de la $6757.9 și cel al închiderii de marți de la $6543.9, având maximul la $6899.0 și minimul la $6436.1

btc

După ce duminică Bitcoin a consolidat timp de peste 16 ore într-un canal paralel, format în jurul prețului pivot de $7265.2, care în prima fază a jucat rol de suport, pentru ca mai apoi să confirme o retestare cu succes a rezistenței, vânzătorii s-au impus cu cel mai violent volum de vânzare înregistrat de la zona de bottom din aprilie. Scăderea a fost „scurtă și la obiect”: de la acest preț pivot și până în apropierea suportului din 6, 7 aprilie, Bitcoin s-a devalorizat față de dolarul american cu 8.66% într-o oră.

Deși a urmat o nouă consolidare de 49 de ore (puțin peste 2 zile), prețul de închidere al celor două zile în cauză nu a fost atins. La acest nivel un alt preț pivot a fost stabilit de către piață: $6757.5, acesta jucând un rol diferit față de celălalt amintit mai sus: prima dată rezistență, pe parcursul zilei de luni, mai apoi rezistență – în prima jumătate a sesiunii de marți. De observat este faptul că în această fluctuație cu volum redus suportul aflat la pragul superior (cel de la $6946.6) nu a mai acționat ca rezistență pentru că nici măcar nu a mai fost testat – lucru care a indicat o mare vulnerabilitate din partea cumpărătorilor.

Cu o ultimă retestare a liniei albastre, BTC a format încă o lumănare roșie cu o dimeniune a corpului mai ridicată, volumul de vânzare fiind mai redus decât la scăderea precedentă. Spre deosebire de ultima consolidare, BTC nu a ezitat să testeze nivelul orizontal de suport de la $6610.0 – devenit (cel puțin până în acest moment) rezistență.

La ce ne putem aștepta în viitorul apropiat?

Faptul că linia orizontală de suport a devenit rezistență nu indică un lucru bun pentru cumpărători. Totodată, putem observa că punctul de minim din 1 aprilie – cel de la $6425.1 – nu a fost testat. Țin să precizez un lucru: dat fiind faptul că majoritatea stop loss-urilor se află imediat sub acest nivel, există posibilitatea ca prețul să le atace pentru a creea lichiditate. Un alt indicator pe care cumpărătorii ar trebui să-l urmărească pentru o confirmare de întoarcere a trendului este volumul de cumpărare (care încă nu este de găsit).

* Ethereum *

Evoluția Ethereum pentru zilele precedente (luni și marți – 11, 12 iunie) a înregistrat o scădere de 6.88%, considerând prețul de deschidere al zilei de luni de la $523.55 și cel al închiderii de marți de la $494.25, având maximul la $544.25 și minimul la $483.29

eth

Într-un mod similar cu ce s-a văzut pe graficul BTC, Ethereum și-a stabilit un preț de pivot pe parcursul zilei de duminică, acesta fiind la $570.72; după ce în primele 7 ore linia orizontală a jucat rol de suport, retestarea ei din pragul inferior al prețului și confirmarea că aceasta a devenit rezistență, a condus la o scădere de aproape 13%, respectiv ~ $73.

Primul „val” al acestei scăderi a fost constituit din 3 părți:

1) o scădere de ~ $45 cu volum ascendent – lucru care indică determinare din partea vânzătorilor

2) o scurtă fază corectivă pe parcursul a 2 ore, timp în care prețul s-a bucurat de o creștere de 2.54%

3) o a doua scădere care a marcat nu mai puțin de $41.12 în favoarea vânzătorilor

De observat este volumul ridicat de cumpărare cu care prețul a fost respins și reacția acestuia la liniile orizontale de suport ale zilelor 15-18 aprilie și 28-29 mai, primul acționând mult mai puternic decât al doilea.

După această respingere, ETH a format un canal orizontal de consolidare cu suport la $511.98 și cu rezistență la $534.82, preț pe care l-a testat de mai multe ori, fără a reuși însă să-l depășească cu succes. Ethereum a continuat să consolideze în acest canal până în a doua jumătate a sesiunii de marți, când vânzătorii au pus din nou presiune pe piață, făcând prețul să nu mai țină cont de cele 2 linii orizontale de suport datorită unei închideri hotărâte pe timeframeurile destinate analizei intra day (15, 60 și chiar 240 de minute).

Ce urmează?

Un lucru asupra căruia am atras atenția săptămâna trecută a fost faptul că volumul de cumpărare lipsea. Din fericire pentru cumpărători, acesta a apărut pe grafice, fapt care indică un interes mai ridicat decât în zilele trecute.
Țin să repet: performanța ETH/USD contează foarte mult și este în strânsă legătură cu performanța BTC/USD, dar văzând că volumul de cumpărare este mai mare pe această monedă, putem spune că e un început bun. Un lucru pe care cumpărătorii nu și-ar dori să-l vadă este transformarea liniilor de suport (mai ales al celei inferioare, de la $503.13) în rezistențe, linii care cel mai probabil vor fi testate în viitorul apropiat.

* Ripple *

În această ediție a Jurnalului Crypto vom face împreună o actualizare a graficului XRP/BTC, paritate pe care am discutat-o într-unul din comentariile trecute.

xrp

Motivul principal pentru care am ales să fac acest update este pentru a exemplifica importanța liniilor orizontale și cum „ne putem baza” pe acestea mult mai ușor decât pe liniile oblice „de trend„.

Dacă în comentariul precedent nivelul orizontal de la 8750 satoshi a funcționat pe post de suport, de această dată putem observa constrângerea pe care prețul a avut-o aici (formațiune încercuită pe grafic) înainte de a forma o serie de lumănări roșii. Un prim salt pe care Ripple l-a făcut a fost la nivelul 8482 satoshi, preț pivot care în 17 mai a jucat rol de rezistență. Acesta a fost, totodată, și punctul din care XRP s-a întors pentru a retesta cu succes nivelul superior de rezistență.

După confirmare, vânzătorii au afișat un „sell-off” de intensitate ridicată, prețul ajungând să testeze celălalt nivel orizontal – care inițial era rezistență. Despre asta e vorba la urma urmei când liniile orizontale intră în discuție: transformarea lor din rezistență în suport și vice-versa.

Mișcarea pe care Ripple a afișat-o în continuare este popular denumită „the chop„: zonă în care prețul merge haotic în sus și în jos pentru „a scutura” traderii din afara pozițiilor în care se află; nivelul superior de rezistență nu a mai fost atins iar prețul pivot nu a mai ținut ca suport.

La momentul scrierii acestui comentariu prețul la Ripple față de Bitcoin se află sub fostul nivel major de rezistență, un nivel care rămâne în continuare demn de urmărit.

* Ontology *

Am inclus Ontology pentru analiza acestei ediții datorită popularității crescute de care această monedă a dat dovadă de când a apărut.

ont

Să începem cu începutul și să analizăm comportamentul graficului de la stânga la dreapta (o mică observație: în stabilirea liniilor orizontale de suport/ rezistență – acestea se pun în funcție de reacțiile prețului de la DREAPTA la STÂNGA).

Cu un fanion (pennant) format pe parcursul a aproape o săptămână și cu volum foarte ridicat de cumpărare, putem afirma că acesta a fost startul „run-ului” pe care ONT l-a avut. Ieșirea din acest pennant a marcat o creștere de peste ~133%. Pe parcursul creșterii cumpărătorii au afișat determinarea „sănătoasă” de care o monedă are nevoie pentru a avea o ascensiune sustenabilă.

Continuarea acestei explozii de proporții a fost un „falling wedge” însoțit de un volum corespunzător acestui pattern: unul descrescător. F W-ul a avut, totodată, și o natură corectivă, prețul suferind o scădere de 37.43%, respectiv de la 0.000694 BTC până la 0.000434 BTC. Continuarea pe care formațiunea în cauză îl prevestește a avut loc și aici: continuarea ascensiunii. Odată ieșit din F W, Ontology a marcat încă o creștere hotărâtă cu volum crescător, până la maximul all-time al acestei monede.

În zona curentă a prețului, ONT a stabilit două nivele importante pe un timeframe mult mai mare decât cel analizat: Weekly – unul fiind la 0.001 BTC (preț care funcționează și ca prag psihologic) iar celălalt la 0.000878 BTC. Tot în această zonă în care ONT se află de 44 de zile, volumele s-au redus semnificativ iar prețul „a străpuns” pragul superior de rezistență de două ori, formând un posibil „double-top”.

La ce ne putem aștepta acum?

Cel mai probabil la retestarea nivelelor inferioare de suport – cel de pe weekly și cel de pe daily, ambele având un rol important în menținerea prețului la un prag superior. Părerea mea este că asistăm la o distribuție și că ONT s-ar putea retrage (în cazul în care suportul nu ține) la fostele nivele de rezistență – respectiv în zona 0.0006 BTC. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla imediat ci pe parcursul a câteva săptămâni, deoarece în sfera crypto corecțiile sunt mult mai „liniștite” decât impulsurile.

Spor & trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *