Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 10-11 Septembrie

12 septembrie 2018 analiza tehnica, bitcoin, ethereum

Articol scris de Cristian Bot

Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 10-11 Septembrie – Bitcoin Romania

* Bitcoin *

Evoluția Bitcoin pentru zilele precedente (luni și marți – 10, 11 septembrie) a înregistrat o scădere de 0.82%, considerând prețul de deschidere al zilei de luni de la $6240.0 și cel al închiderii de marți de la $6290.9, având maximul la $6399.6 și minimul la $6170.0

btc

Privind PA-ul (price action-ul) pe care Bitcoin l-a afișat în ultimele două zile, putem spune că ne aflăm în continuare într-o zonă „choppy” de consolidare, în care traderii care au adoptat poziții cu levier ridicat sunt forțați în afara acestora. Elementele care au constituit această consolidare le găsiți după cum urmează:

* pe un timeframe mai mic, precum cel de 15 minute, folosit de noi în analiza intra-day, BTC a început săptămâna prin formarea unui bloc de consolidare cu suport aproape de nivelul intermediar de la $6240; prețul a petrecut 2 ore si 30 de minute în zona aceasta și a avut o volatilitate de aproximativ $50, după care cumpărătorii au pus stăpânire pe situație pentru o perioadă scurtă de timp

* fostul nivel de suport de la $6315 a fost prima țintă a acestora; deși prima testare a nivelului a condus la un impuls măricel, marcând un total de peste $100 între ieșirea din blocul verde și maximul primei lumânări care a trecut peste, prețul nu a reușit să stea prea mult timp peste acest nivel; odată intrat sub $6315, BTC a continuat printr-o scurtă (re)testare a acestuia din sens inferior, transformându-l într-un potențial nivel pivot; vom vedea că acest lucru s-a definit cu certitudine pe parcursul următoarelor sesiuni, deoarece prețul a continuat să fluctueze în jurul acestuia, din ambele sensuri

* la mijlocul sesiunii de luni, BTC a afișat încă două respingeri ale aceluiași nivel sus-menționat, în urmă cărora a suferit un declin de aproximativ $96, până la $6220 – se va observa că acest preț va avea o oarecare importanță în ziua imediat următoare, dar pentru moment, cumpărătorii au respins categoric orice tentativă de a împinge pretul sub; chiar dacă $6315 a mai respins prețul încă de două ori în același loc până la finalul închiderii, odată cu sesiunea de marți acesta a reușit o serie de închideri peste, stabilind și maximul acestor două zile, din apropiere de $6400

* ajuns aici, BTC a format o serie de lower highs (maxime mai mici) – pe care le-am marcat cu o linie oblică roșie punctată, pentru observarea acestora; chiar dacă $6315 a oferit suport la primele testări ale acestuia, la ora 14 s-a întâmplat inevitabilul: prețul a închis categoric sub, ducând la retestarea aceluiași nivel de la $6220; chair dacă prețul a împins destul de riguros, până la $6170, vânzătorii n-au avut parte de o închidere sub acest nivel

* în continuare, BTC a oscilat între acest nivel în cauză și $6315, care momentan acționează pe post de rezistență;

* Ethereum *

Evoluția Ethereum pentru zilele precedente (luni și marți – 10, 11 septembrie) a înregistrat o scădere de 5.53%, considerând prețul de deschidere al zilei de luni de la $196.02 și cel al închiderii de marți de la $185.18, având maximul la $202.77 și minimul la $175.89

eth

* stabilindu-și rezistența de la $197, încă din primele 15 minute ale sesiunii de luni, ETH a avut parte de o trecere peste acest nivle, continuată de o consolidare în dreptunghiul marcat cu roșu; aceasta a avut o volatilitate de $4.8 și s-a întins pe parcursul a 8 ore și 30 de minute

* dacă în timpul acestei consolidări ETH a beneficiat de suport la nivelul orizontal marcat cu o linie îngroșată, iată că odată intrat sub, prețul a întâmpinat rezistență în aceeași zonă; cele două testări de la mijlocul zilei de luni, însoțite de fiecare dată de câte o respingere, a declanșat o mică presiune impusă de vânzători: aceștia au beneficiat de o scădere de peste $10, până la $187, nivel de minim de la care participanții la piață „au construit” un canal ascendent – încadrat cu albastru

* ETH a continuat să găsească rezistența la $197 până la închiderea de pe Daily a primei zile, după care a reușit o scurtă trecere peste, în opele imediat următoare (care au aparținut sesiunii de marți); scurta consolidare de o oră din dreptunghiul roșu mic a condus la un alt declin, nu la fel de impulsiv ca primul: stabilind un prim suport (slab) la $191 și un triunghi simetric, vânzătorii au transformat mai târziu acest nivel într-unul de rezistență

* următoarea țintă a vânzătorilor a fost $185, nivel pe care l-au depășit cu ușurință inițial, continuând presiunea asupra prețului până la $178; transformând $185, din nou, în rezistență, printr-o scurtă consolidare la nivelul respectiv, cumpărătorii au cedat din nou, făcându-le loc vânzătorilor, pentru formarea unui alt canal, descendent de data aceasta: volatilitatea acestuia este de aproximativ $4, însă durata este mai mare decât a celui precedent: 9 ore, până la momentul scrierii acestui articol.

Spor& trade safe
– Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *