* Ethereum *
* „Wednesday ETH„. A doua săptămână la rând în care dedicăm ziua de miercuri unei analize pentru Ethereum. Săptămâna trecută discutam despre un potențial setup bullish. Spun „potențial”, la fel cum am făcut și la vremea respectivă, pentru că validarea acestuia implica îndeplinirea anumitor condiții. O „înțepare” a liniei orizontale de la $106, urmată de o revenire peste, într-un timp foarte scurt, au fost particularitățile pe care ETH avea să le satisfacă (vizualizați acest grafic pentru o a fixa ideea). Acest lucru nu s-a întâmplat – ETH a închis sub $106 la vremea respectivă, urmând să depășească pragul psihologic de la $100.
* Dacă la vremea respectivă am analizat un grafic de 60 de minute, iată că de data aceasta am ales „să dăm zoom out„, pentru a privi evoluția prețului dintr-o perspectivă mult mai largă: 1D (daily). Pattern-urile dominante în partea de sus a graficului au fost reprezentate de triunghiuri simetrice care s-au rezolvat, după cum putem observa, în jos – de fiecare dată. Bias-ul bearish al participanțiilor la piață n-a încetat, în ciuda faptului că ETH a suferit o scădere de peste 71% de la primul triunghi, realizat în jurul a $290.
* Un prim interval de interes pe care prețul l-a creeat este cel roșu, aflat între $208.4 și $211. Având rol pivotant, canalul acesta acționează atât pe post de suport, cât și rezistență, în funcție de direcția din care prețul l-a testat. Al doilea, fiind mult mai subțire din cauza range-ului restrâns pe care-l reprezintă, se află între $196 și $197.2 – un interval mai mic de $2 (l-am încadrat cu albastru deschis dar observarea lui poate fi mai dificilă – este cel aflat imediat sub canalul roșu). La fel ca și cel aflat la pragul superior, acesta acționează pe post de suport de 3 ori la rând, pe o perioadă de 57 de zile. Închiderea sub acest nivel, realizată odată cu lumânarea din 14 noiembrie, a declanșat o continuare a scăderii, confirmând faptul că presiunea impusă de vânzători avea să continue.
* O săptămână mai târziu, un orderblock s-a format între $134 și $138.3; în urma unei consolidări de o zi, ETH a continuat scăderea. $110 s-a dovedit a fi următorul nivel de suport, deasupra căruia a consolidat timp de 11 zile. Transformarea liniei albastre într-una de rezistență, lucru pe care prețul l-a efectuat în 5 decembrie, a condus la testarea și depășirea pragului psihologic de la $100. Cumpărătorii au întâmpinat un prim minim (local până în acest moment) la $83. Respingerea nu a fost una grozavă, dacă e să privim price action-ul, însă un lucru care merită atenția dvs. este volumul care a însoțit această lumânare. Acesta reflectă un interes deosebit al cumpărătorilor în zona curentă.
La ce ne putem aștepta?
Este posibil ca ETH să-și continue consolidarea în zona curentă. Nu mă pot pronunța asupra duratei necesare pentru a realiza următorul impuls. Bazându-mi teoria curentă pe faptul că majoritatea traderilor de retail sunt bearish în acest moment, și că numărul de poziții de short a găsit de curând maxime istorice, cred că direcția următoarei mișcări de anvergură (>20%) va fi în sus – contrar opiniei majoritare.
De ce? Pentru că piața caută lichiditate în permanență.
$110 și orderblock-ul de la ~$135 reprezintă potențiale rezistențe.
Spor& trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România
©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.