Jurnalul Crypto – analiza săptămânii 2.07 – 8.07 – Bitcoin Romania
* Bitcoin *
Evoluția Bitcoin pentru săptămâna precedentă (2 iulie – 8 iulie) a înregistrat o creștere de 5.63% considerând prețul de deschidere al săptămânii de $6349.3 și cel al închiderii de $6707.0, având maximul la $6839.4 și minimul la $6275.0
Deși la prima vedere procentajul înregistrat de Bitcoin nu pare impresionat, aceasta a fost cea mai mare creștere
înregistrată pe o lumănare de 1W (o săptămână) din ultimele 60+ de zile. Haideți să analizăm împreună care sunt factorii care au contribuit la această creștere și dacă aceasta va fi una sustenabilă în continuare:
– $6349 și $6391 formează un prim canal în partea inferioară a graficului, în care BTC a oscilat timp de aproximativ
două zile înainte de deschiderea sesiunii, formând un „double bottom” local la ~$6280, nivel pe care l-a testat cu 6 ore atât înainte de linia roșie care marchează începutul săptămânii, cât și după. Oportunitatea întrezărită de cumpărători la acest nivel a propulsat prețul cu $407 în sens pozitiv pe parcursul a 7 ore, odată ce al doilea „bottom” a fost atins. Primul nivel de rezistență pe care BTC l-a întâmpinat a fost la $6680, preț pivotant al săptămânii precedente, care ar putea juca în continuare un rol important. Ținând cont de faptul că ne aflăm într-un „bear market„, aceste creșteri sunt cel mai adesea succedate de corecții, cum a fost cazul și aici – după efectuarea unei distribuții pe parcursul a ~20 de ore, vânzătorii au decis că e vremea să retesteze suportul.
– Aici lucrurile devin interesante: după o primă corecție de $109.7, până la $6540, preț atins marți, BTC a avut o mișcare subită în direcție contrară, menită să atingă stop loss-urile traderilor care s-au bazat pe faptul că $6648, ultimul nivel de rezistență la care prețul a închis, nu va fi atins (am indicat această mișcare a prețului cu o săgeată roșie pe grafic). Oferind lichiditatea necesară, scăderea a continuat pe parcursul nopții dintre marți și miercuri. La doar 2 ore după lumănarea responsabilă de acest „stop hunt” de care vorbeam, observăm o altă lumănare de tip „single” pe care am mai întâlnit-o și cu care ne-am familiarizat: the hangman (spânzuratul); după cum bine știm, mișcarea pe care această lumănare o prevestește este una în sens negativ; cea în cauză (indicată la rândul ei pe grafic, imediat după săgeata roșie) a fost responsabilă de o scădere de $202.7 (3.06%), atingând minimul zilei de miercuri: $6414
– De la acest nivel, BTC a beneficiat de o creștere treptată până în zona de confluență dintre $6509 și $6532 (marcată cu verde deschis) unde prețul a consolidat timp de 4 ore, testând acest canal din ambele părți. După ce-au efectuat consolidarea necesară, cumpărătorii au fost din nou cei aflați în control: de la prețul de deschidere al zilei de miercuri ($6509) au înregistrat încă „o victorie” de $277.1, până la $6785 – prețul de maxim al acelei zile, atins în jurul după-amiezii. Respingerea de la acest nivel a fost destul de severă, având în vedere faptul că BTC s-a retras ~$360 de la cerculețul roșu de sus, la cel de jos. Desigur, drumul aflat între aceste două nivele n-a fost unul ușor pentru traderi: mișcarea pe care prețul a făcut-o pe întregul parcurs al sesiunii de joi a fost una foarte haotică, înregistrând o fluctuație de ~$180 între minimul și maximul consolidării. Am discutat această mișcare în ediția trecută a Jurnalului Crypto, pe care o găsiți aici
– După o altă consolidare în care prețul a intrat atât sub, cât și peste zona de confluență, BTC a format o cupolă pe parcursul sesiunii de sâmbătă, un discutabil umăr drept în cazul în care considerăm formațiunea acestei săptămâni ca fiind un Head& Shoulders – nereușit, desigur; patternul în cauză s-a invalidat odată cu deschiderea sesiunii de duminică, când prețul a avut încă o mișcare de natură bullish: cumpărătorii au marcat încă o creștere de peste $300, de la pragul superior al zonei de confluență, până la ~$6840, punctul de maxim al acestei săptămâni; la acest nivel prețul a fost respins iar vânzătorii au beneficiat de o corecție de 1.9%, mișcare continuată de o consolidare cu spread redus, imediat sub nivelul orizontal de rezistență.
* Ethereum *
Evoluția Ethereum pentru săptămâna precedentă (2 iulie – 8 iulie) a înregistrat o creștere de 7.54% considerând prețul de deschidere al săptămânii de $452.02 și cel al închiderii de $486.1, având maximul la $496.36 și minimul la $443.1
Asemenea BTC-ului, și Ethereum s-a bucurat de cel mai mare procentaj de creștere într-o săptămână din ultimele 2 luni.
Cu un început al sesiunii relativ similar, în care prețul prețul formează un „double bottom„, primul fiind înainte de punctul de deschidere, al doilea – după, ETH consolidează sub $452.02 timp de 24 de ore înainte de a face prima mișcare semnificativă.
– O diferență observabilă între acest bottom dublu și cel al BTC-ului este cea în care ETH face un Swing Failure, o intrare intenționată sub ultimul low stabilit (la $444), menită să atingă, la rândul ei, un număr de stopuri. După ce punctul de minim al zilei de luni este stabilit la $443.1, odată cu acest Swing, ETH a avut parte de o creștere de $44.24, respectiv 9.98%, până la $487, punct de maxim atins în ziua imediat următoare. Desigur, creșterea aceasta n-a fost la fel de hotărâtă ca pe BTC, deoarece ETH-ului i-au luat aproximativ 24 de ore să stabilească un nou punct de maxim – foarte apropiat de rezistența de sâmbătă
– După cum ne-am obișnuit, aceste impulsuri sunt mai mereu urmate de corecții – în cazul de față ETH a afișat o retragere aproape completă, până la nivelul de suport stabilit cu 3 zile înainte de deschiderea sesiunii. Scăderea n-a fost una directă, ci a avut o oarecare consolidare într-un dreptunghi aflat în declin, marcat cu roșu pe grafic. Spread-ul acestui mic canal a fost de ~$9.2 și ieșirea din acesta a condus la mișcarea „capitulativă” a vânzătorilor. De observat este cum umbra ultimei lumănări (care a fost una de reversal) înțeapă acest nivel orizontal de suport, fără a închide sub.
– Odată retestat nivelul de suport, cumpărătorii au intrat în acțiune imediat după cu o mișcare de tip parabolic. Aceasta a adus „taurilor” un câștig de $30.78, respectiv 6.82%, cu o trecere peste $482, fără a închide însă peste acest nivel. $476 a fost prețul cu care cumpărătorii au trebuit să se mulțumească pentru o închidere, nivel orizontal de rezistență pe care prețul a continuat să-l testeze până sâmbătă, fără succes.
– Un alt lucru interesant este faptul că după consolidarea din cel de-al doilea dreptunghi roșu, ETH a văzut ultima scădere de amploare a acestei săptămâni, din nou sub $452, linie orizontală de suport stabilită în zilele precedente și retestată pentru a asigura certitudinea că aceasta continuă să reprezinte un punct de interes al cumpărătorilor. Odată atins, observăm discrepanța dintre preț și indicatorul folosit (Stochastic în cazul de față), care a condus la realizarea unei divergențe de tip bullish. Am explicat acest tip de divergență în ultimul comentariu
– Creșterea la care aceasta a condus a realizat un pattern similar cu cel întâlnit pe BTC – o cupolă, marcată pe grafic cu linie albastră punctată. Aici, spre deosebire de graficul de mai sus, nu putem vorbi însă de un Head& Shoulders, deoarece acțiunea din zilele de luni și marți au realizat un preț mai ridicat decât cel de miercuri – fapt care invalidează formațiunea în cauză. Completarea acestei cupole a condus la o nouă creștere de $31, nu înainte de o ultimă atingere a nivelului de suport.
– Aici, ETH a format o altă divergență – aceasta fiind de tip bearish (adică prețul realizează un nou punct de maxim, însă indicatorul formează unul mai mic decât cel precedent), în interiorul unui canal ascendent – acțiune a prețului tipică unei distribuții.
Ieșirea din acest canal a avut loc azi-noapte și va conduce, cel mai probabil, la retestarea fostului nivel de rezistență.
Spor & trade safe.
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România
©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.