Jurnalul Crypto – Analiza Săptămânii 10 Decembrie – 16 Decembrie

17 decembrie 2018 accepta bitcoin, analiza tehnica, bitcoin

Articol scris de Cristian Bot

bitcoin romania

* Bitcoin *

* După cum bine știm, există momente în care cea mai bună poziție pe care un trader poate să o adopte este cea în care… nu are nicio poziție. Citându-l pe Peter Lewis Brandt, un trader de comodități din SUA, cu peste 40 de ani de experiență în acest domeniu – „No position is a position” (Nicio poziție este o poziție). Lucrul acesta implică mai mult decât „a nu reacționa” la mișcările prețului; este vorba și de surplusul de informații pe care piața îl oferă în timp.

* Am ținut să precizez acest lucru din mai multe motive. Unul dintre ele este incertitudinea pe care ultimul comentariu pentru BTC a lăsat-o, conform feedback-ului primit de la dvs prin comentarii. N-am căutat să fiu incert sau „să nu zic nimic„. Piața nu a oferit niciun semnal clar la vremea respectivă; BTC a continuat să depășească minimele, transformând fiecare dintre fostele nivele de suport în rezistență.

* Revenind la analiză: cum spuneam, lăsând piața să-și desfășoare activitatea, aceasta oferă informații noi, care pot fi interpretate. Momentan, BTC afișează o ieșire în sens pozitiv din Falling Wedge (sau breakout, dacă doriți). După o scurtă consolidare imediat sub $3368, fostul nivel de suport, stabilit în 7 decembrie, cumpărătorii reușesc să se impună prin numărul crescut de cereri. Depășirea nivelului „S/R flip„, care a avut loc cu o oră în urmă, a fost una impulsivă, lucru care denotă slăbiciunea vânzătorilor la acest nivel. Nu spun că „taurii” se află în control total aici, ci doar că „urșii” au pierdut din dominanță după o scădere atât de persistentă din punct de vedere al procentajului și al duratei.

* Nivelul de pivot de la $3757 reprezintă prima țintă a acestei creșteri. Asemanator cu linia orizontală din partea inferioară a graficului, și acest nivel a acționat pe post de suport și rezistență, în funcție de direcția din care prețul l-a testat. Reacția pe care prețul o are în cazul în care ajunge aici (lucru care cred că se va întâmpla) este una importantă pentru continuarea evoluției. Cazurile sunt următoarele:

i) BTC ajunge la $3750, depășește sau consolidează deasupra nivelului, după care îl transformă în suport – cazul acesta este favorabil cumpărătorilor și implică o continuare a creșterii până la orderblock

ii) BTC ajunge la $3750, însă este respins – nivelul continuă să acționeze pe post de rezistență – cazul favorabil vânzătorilor, care în ciuda faptului că s-au retras la ~$3200, continuă să impună presiune la fostele nivele de rezistență

* ~$4000: un nivel mai puțin important decât cele reprezentate printr-o linie îngroșată dar care totuși merită mențiunea noastră. Datorită numărului rotund pe care îl reprezintă, probabilitatea ca acest nivel să ofere lichiditate datorită stop loss-urilor, este foarte ridicată.

* Nu în ultimul rând, target-ul pentru formațiunea dominantă a acestui grafic (Falling Wedge-ul) – zona $4400, care coincide cu un orderblock indentificat de pe daily. Tot aici se află și maximul range-ului curent, iar șansele pentru BTC să reviziteze această zonă există.

Până data viitoare, spor& trade safe
– Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Bitcoin Romania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *