Gigantul HTC a anuntat lansarea unui nou smartphone blockchain, primul de acest tip. Pentru a-si demonstra interesul sporit pentru piata crypto, smartphone-ul poate fi cumparat numai cu Bitcoin sau Ethereum. Din multitudinea de telefoane existente pe piata, HTC deschide drumul inovatiei prin lansarea acestui smartphone. Phil Chen, Decentralized Chief Officer la HTC, cel care a stat la baza crearii Exodus 1, doreste ca utilizatorii sa simta ca isi detin istoricul de date, identitatea, activele, contactele si mailurile, fara implicarea unei autoritati centrale.
Telefonul este disponibil pentru pre-comanda exclusiv pe site-ul HTC, pentru pretul fix de 0.15 BTC sau 4.78 ETH. Tinand cont de cursul actual al BTC si ETH, smartphone-ul valoreaza aproximativ 1.000 de dolari. Pe masura ce piata crypto se dezvolta, producatorii se asteapta ca pretul de vanzare al telefonului sa creasca pana la $1.500 dolari. Utilizatori din 34 de tari, printre care SUA, Marea Britanie, Singapore si Norvegia pot plasa o pre-comanda, iar telefonul va ajunge la primii cumparatori la sfarsitul acestui an, in luna decembrie.
In ceea ce priveste decizia companiei de a vinde dispozitivul exclusiv in cryptomonede, Phil Chen a declarat catre mass media din Hong Kong ca decizia a venit ca urmare a analizei publicului tinta pentru acest tip de smartphone blockchain, si anume comunitatea crypto. “Vanzand doar in crypto si fiind primii care sa faca asta inseamna ca aducem produsul direct celor care vor dori acest dispozitiv – comunitatea blockchain. Asta reflecta increderea noastra in cryptomonede”, a spus Chen.
Acesta considera ca Exodus 1 marcheaza o piatra de hotar pentru evolutia tehnologiei: 10 ani de la lansarea primului telefon Android si tot atatia de la lansarea Bitcoin. “Au trecut 10 ani atat de la lansarea primului telefon Android de catre HTC, cat si de la lansarea cryptomonedei Bitcoin. Exodus 1 este un element fundamental al internetului crypto. Pentru ca activele digitale si aplicatiile descentralizate sa isi atinga adevaratul potential, consideram ca device-urile mobile trebuie sa fie punctul principal de distributie”, a declarat Chen.