Jurnalul Crypto – Analiza 27.09.19 – EOS/BTC

27 septembrie 2019 altcoins, analiza tehnica, criptomoneda, cryptomoneda, EOS

Articol scris de Cristian Bot

bitcoin romania

EOS/BTC, 1W, macro perspectivă

▪ Ultima dată când am comentat piața EOS/BTC – în 24 mai, prețul monedei fluctua în jurul pragului de la 80k satoshi (adică 80,000 – vom folosi „k” drept prescurtare pentru 1,000). De atunci și până la punctul de minim stabilit pe parcursul acestei săptămâni (la 30,600 satoshi), vânzătorii au redus prețul EOS-ului cu peste 60 de procente, aducându-l în dreptul liniei orizontale roșii de la 32k sat. Nivelul acesta îngroșat reprezintă ultima rezistență pe care prețul a avut-o la finele anului 2017, chiar înainte de a exploda virtuos în sens pozitiv, creștere ce le-a adus „holderilor” o apreciere de 815% a poziției. Pentru o observare mai bună a lumânării despre care spuneam că a opus rezistență, am plasat o săgeată roșie deasupra acesteia (în partea stângă a graficului). Retragerile prețului în astfel de zone (precum prezintă și structura afișată de EOS/BTC) sunt cel mai adesea bullish, reprezentând oportunități bune de cumpărare (cu atât mai mult dacă ținem cont de faptul că au fost necesare peste 600 de zile pentru ca prețul să ajungă din nou aici).

❗️ Atenție: precizăm faptul că aprecierea parității EOS/BTC nu include în mod obligatoriu și o apreciere a aceleiași monede față de dolarul american (respectiv EOS/USD). Evoluția acesteia din urmă depinde în mod direct de performanța de care BTC/USD dă dovadă.

▪ De asemenea, structura curentă indică și o mișcare curbilinie a prețului, dar este absolut necesar ca lumânarea curentă de o săptămână să nu închidă sub linia roșie îngroșată. În cazul în care acest lucru se întâmplă, EOS/BTC ar putea să-și continue declinul până la următorul nivel de suport: orizontala roșie subțire din jurul pragului 25k satoshi. Presupunând că nu este cazul ca acest scenariu să se materializeze și că „taurii” vor interveni în zona curentă, EOS/BTC s-ar putea bucura de o apreciere de 50 de procente de la prețul curent, împingând în sens pozitiv către cealaltă orizontală subțire: cea de la 52k satoshi, unde se află o rezistență majoră a graficului.

Spor& trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2019 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *