„Analiza zilelor 2-3 ianuarie„. Un sentiment ciudat, dar plăcut, mă cuprinde de fiecare dată când vine vorba de prima lună a anului. Perioada aceasta reprezintă o oportunitate pentru noi toți să reflectăm asupra celor întâmplate în ultimul an și să privim cu încredere și certitudine spre planurile pe care le stabilim pentru anul acesta. Din partea echipei Bitcoin România vă urez un an plin de fericire și succes!
* Ethereum *
* Jurnalul Crypto revine cu un update al parității ETH/USD. Ultimul comentariu față de evoluția Ethereum îl puteți găsi aici. Discutam în Ajunul Crăciunului cu dumneavoastră despre faptul că ETH se afla la o primă rezistență și că probabilitatea unei corecții persistă. Acest lucru s-a întâmplat, dar nu înainte ca prețul să realizeze o ultimă mișcare „evazivă”: prima lumânare care a atins linia orizontală marcată cu „Zonă de lichiditate„, a lăsat în urmă un wick (o umbră în sens superior) de aproape 10%. În urma acesteia, prețul a continuat să se retragă, găsind suport în zona $117 – cu 13 procente mai jos decât zona albastră – pe care am speculat-o ca oferind suport.
* Pot spune că „intervenția” cumpărătorilor a fost una surprinzător de bună – prețului i-a luat 5 zile să atingă din nou linia orizontală mov, unde s-a oprit din nou cu o precizie chirurgicală. Putem observa confluența canalului albastru din două puncte de vedere:
i) prima, în care prețul a consolidat imediat sub zona aceasta, testând-o pe post de rezistență – continuarea mișcării a fost în jos, până la $117
ii) a doua, unde ETH a consolidat din nou, însă din sens opus – în perioada 29 decembrie – 1 ianuarie, canalul albastru a oferit suport, motiv pentru care cumpărătorii au continuat o creștere susținută a prețului până la $157
* În cazul în care ETH afișează un impuls susținut înspre nord, în urma căruia transformă zona $160 în suport – atunci probabilitatea ca $172 și $185 să fie următoarele nivele testate crește. Totuși, țin să vă avertizez de un potențial S/R Flip – adică transformarea unui nivel de suport într-unul de rezistență. Este posibil ca acest lucru să se întâmple în zona $170 și vă avertizez să nu deveniți bullish la rezistență.
* ETH/BTC *
* Acum că ne-am format o idee de ansamblu asupra evoluției ETH/USD, haideți să aruncăm o privire și asupra acțiunii pe care Ethereum a realizat-o față de Bitcoin.
* Nici ETH/BTC nu spune o poveste diferită. Spre deosebire de paritatea cu USD, aceasta a atins un prim nivel de interes al vânzătorilor: pragul psihologic de la 0.04 BTC, pe care „l-a înțepat” chiar astăzi, în jurul dimineții. Putem observa că prima încercare a acestuia a fost urmată de o respingere, însă este probabil ca „taurii” să persiste.
* Intervalul dintre cele două linii orizontale negre – respectiv 0.0409 și 0.042 BTC – reprezintă o zonă de ofertare, una în care este probabil ca pozițiile de short (vânzare) să-și facă simțită prezența. Se poate observa în partea stângă a graficului faptul că tot acest interval a servit drept zonă de consolidare chiar înainte ca prețul să sufere o scădere de 34%.
* Am să fiu mai concis în comentariul acestei parități, pentru că am acoperit în rubrica „ETH/USD” majoritatea aspectelor care prezintă interes. Concluzionez astfel: recomand să aveți grijă în cazul în care urmăriți poziții de cumpărare în zona curentă și chiar mai sus – riscul este ridicat – trendul rămâne bearish iar prețul se află la rezistență.
Spor& trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România
©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.