Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 18-19 iunie – Bitcoin Romania

20 iunie 2018 analiza tehnica, bitcoin, ethereum

Articol scris de Cristian Bot

Jurnalul Crypto – Analiza Zilelor 18-19 iunie – Bitcoin Romania

* Bitcoin *

Evoluția Bitcoin pentru zilele precedente (luni și marți – 18, 19 iunie) a înregistrat o creștere de 4.54%, considerând
prețul de deschidere al zilei de luni de la $6443.0 și cel al închiderii de marți de la $6735.5, având maximul la $6849.7 și minimul  la $6370.8

btc

După ce BTC și-a petrecut primele 16 ore ale sesiunii într-un canal orizontal de consolidare, timp în care prețul a avut  fluctuații de aproape ~$130, cu un maxim la $6500 și un minim egal cu cel al săptămânii, acesta a beneficiat de o creștere accelerată de $393 într-un interval foarte scurt, până aproape de nivelul orizontal de rezistență al săptămânii trecute (de la $6873.4) – pe care nu  a reușit să-l atingă.

Țin să precizez că cele 4 linii orizontale de suport/ rezistență prezente în graficul de mai sus au fost folosite și în ediția  trecută a Jurnalului Crypto lucru care accentuează importanța acestora. Le vom enumera de jos în sus: prima – Suport D – reprezintă nivelul orizontal de suport al zilelor 15 și 16 iunie și totodată un nivel foarte important de suport al săptămânii precedente; a doua – Suport 4H – a fost în mod speculativ redenumit așa – acest nivel a jucat un rol de rezistență pe parcursul zilelor trecute, unul major – posibilitatea ca acesta să acționeze ca suport în viitorul apropiat este ridicată; cel de-al treilea nivel – Rezistență D – ar putea fi redenimit la fel de bine – Pivot 4H -: la acest nivel  au avut loc cele mai multe schimbări din rezistența în suport (și invers) pe care prețul le-a afișat; și ultima linie de sus – Rezistență D – ei bine acela a fost nivelul (cel mai) superior care a opus rezistență în dorința prețului de a crește. Desigur, o închidere peste acest preț pe Daily, este  cu siguranță un lucru pe care cumpărătorii și-ar dori să-l vadă.

Se pot observa multe cazuri în care prețul „ține cont” de nivelele menționate, unul fiind atingerea subită a rezistenței de la $6633.7  după explozia prețului, comportament care denotă testarea cu succes a acestui nivel devenit mai apoi suport. Un alt preț cheie pe care l-am avut  în jurnalul trecut este $6752, care de această dată a jucat rol de rezistență pe parcursul distribuției de la nivelul superior. Este interesant de observat cum prețul nu a mai atins nici nivelul superior de rezistență odată ce-a crescut, dar nici pe cel inferior, de suport, stabilindu-și un nou range: între $6850
și $6655.

După ce a petrecut în această consolidare nu mai puțin de 127 de ore, vânzătorii s-au impus și au împins cu ușurință prețul în sens negativ,  fără a mai ține cont de nivelul de suport. Totuși, acesta a fost retestat de jos în sus, confirmând, în sens opus cu ascensiunea pe care a avut-o luni,  o retestare cu succes a nivelului de suport – devenit acum rezistență.

La ce ne putem aștepta în următoarele 2 zile?

Cel mai probabil la o continuare a consolidării în canalul din dreapta graficului, marcat cu roșu – respectiv între $6550 și $6633, cu o probabilitate de a retesta chiar și pragul psihologic de la ~$6500.

* Ethereum *

Evoluția Ethereum pentru zilele precedente (luni și marți – 18, 19 iunie) a înregistrat o creștere de 8.34%, considerând  prețul de deschidere al zilei de luni de la $497.0 și cel al închiderii de marți de la $538.47, având maximul la $548.8 și minimul  la $486.96

eth

Prima jumătate a zilei de luni a fost relativ lipsită de evenimente: formarea unui canal paralel cu rezistența la $500 și
suportul la $487 a constituit consolidarea (pe parcursul a 20 de ore) de care ETH a avut nevoie pentru a-și continua ascensiunea și  pentru a ataca rezistența de la pragul superior.

Străpungerea nivelului orizontal de suport de la $497.00 a fost una ușoară, cumpărătorii fiind hotărâți să împingă prețul, după cum putem observa și uitându-ne la volum. Creșterea a avut loc luni, în jurul orei 19, și a marcat un procentaj de 5.78%, respectiv $28.73. Odată întâmpinată rezistența temporară de la ~$525, ETH s-a retras $11.17 pentru a forma și la acest nivel un alt  canal de consolidare. Minimul găsit aici s-a aflat la $513.67, preț pe care l-a testat de mai multe ori pe parcursul celor două zile,  iar o rezistență temporară – exceptând maximul – a fost $519.84, prețul marcat „Pivot” pe grafic, care a avut o importanță pe time  frame-ul de 4 ore, pe parcursul săptămânii trecute.

Cu o ultimă atingere a acestui nivel, ETH a mai înregistrat o creștere de $28.94, până la maximul acestor zile. Prețul n-a  reușit totuși să se mențină peste $538.47 decât pentru o perioadă foarte scurtă de timp: aproximativ jumătate de oră. S-ar putea  ca acest lucru să indice faptul că zona respectivă (~$540) reprezintă o zonă de cerere pentru vânzători. După ce a intrat din nou  sub nivelul orizontal marcat pe grafic, Ethereum a consolidat pentru a traia oară într-o zonă cu volatilitate și volum redus, avându-și  suportul la $531 și rezistența la $538.

Ieșirea din acest dreptunghi a fost de partea vânzătorilor, însoțită de un volum măricel. Prețul pivot de care spuneam
adineauri că a acționat pe post de rezistență în fostul canal de consolidare, joacă acum un rol de suport.

La ce ne putem aștepta?

Părerea mea, așa cum am zis și mai sus, la Bitcoin, este că vom vedea o consolidare pe Ethereum în jurul prețului de $520.

Tind să cred că după ce consolidarea e gata, continuarea va fi în jos, către $500, dar vom putea aborda acțiunea de azi și până vineri în ediția respectivă a Jurnalului Crypto.

Spor & trade safe.
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *