Investiția Bitcoin a fost cotată de Forbes în 2013 investiția anului, totuși astăzi mai este sigur să investesc în Bitcoin? În ultimele luni, prețul de piață Bitcoin a crescut semnificativ de la o valoare de 410$, în jurul căreia orbita de la începutul anului, până la 670$ cat este în prezent. O evoluție promițătoare la care au contribuit mulți factori macro, politici și economici. Maximul ultimilor 2 ani a fost atins în luna iunie cand Bitcoinul a atins 771$. Trebuie amintit și anul 2014, an în care valoarea Bitcoinului a scăzut de la 1200$ la 200$. Anul 2015, când prețul se stabilizase in jurul valorii de 200$ a atras după sine marii investitori. 2015 a fost anul când Wall Street a pariat pe Blockchain. Companii mari din SUA, precum Goldman Sachs, American Express sau Kleiner Perkins au investit 314M $ conform Pitchbook. Tot în anul 2015 Bursa din New York a lansat indexul Bitcoin, NYXBT și indexul de încredere investițională în Bitcoin. Tot în 2015 numeroase case mari de brokeraj au început să tranzacționeze Bitcoin. Bitcoinul are un indice de volatilitate destul de mare, comaparabil cu euro/dollar, cea mai tranzacționată paritate, ceea ce îl face atractiv pentru investitorii cu experiență și nu întâmplător marii jucători au adăugat Bitcoin în portofoliul lor. Prețul de piață Bitcoin reflectă în ultimă instanță încrederea utilizatorilor în valoarea sa fundamentală cât și influențele temporare ale factor ilor economico-politici, astfel că evoluția Bitcoin ar putea părea atractivă pentru mulți investitori, totuși, care ar fi argumentele pro și contra pentru o investiție în Bitcoin?
1. Oferta este fixă
Primul și poate cel mai important argument în favoarea unei investiții pe termen lung în Bitcoin este matematica din spatele rețelei. Aici intră și inflația fixă și mereu în scădere adică rata fixă cu care se introduc monede noi în piață. Sistemul este programat să introducă un număr finit de 21 de milioane de monede Bitcoin. Rata de inflație este una logaritmică, înjumătățindu-se o dată la aporximativ 4 ani, ceea ce ar asigura continuitatea sistemului și păstrarea valorii în timp. Din punct de vedere al transparenței și corectitudinii, având matematica de partea sa, investiția Bitcoin este o investiție inteligentă.
2. Guvernele și băncile centrale au adoptat o poziție prudentă dar pozitivă per total.
În România, BNR specifica într-un comunicat din martie 2015 că ‘Deținerea, cumpărarea și vânzarea de monede virtuale nu contravine cadrului legal aplicabil’ subliniind cu prudența-i specifică ‘riscurile importante pentru consumatori sunt legate de volatilitatea monedei Bitcoin și de securitatea portofelelor digitale’. BCE adoptă o poziție asemănătoare enunțată într-un raport din februarie 2015, iar Parlamentul European, într-un raport nelegislativ din mai anul curent, recunoaște potențialul inovator Bitcoin și Blockchain specificând ‘tehnologia registrelor distribuite include baze de date caracterizate de grade diferite de încredere și reziliență, care au potențialul de a procesa rapid un număr mare de tranzacții și care au capacitatea de a revoluționa nu doar domeniul monedelor virtuale, ci și tehnologia financiară în general. Astfel că, din punct de vedere legal investiția Bitcoin se încadrează sub incidența legii din majoritatea tărilor; România și Uniunea Europeană nu face excepție. În câteva țări precum UK, Germania, Olanda sau Suedia, Bitcoinul este tratat ca marfă și taxat ca atare.
3. Tot mai mulți oameni și tot mai multe afaceri folosesc Bitcoin
Valoarea Bitcoin este dată de utilizatorii Bitcoin. Cu cât mai mulți oameni au încredere în Bitcoin și folosesc rețeaua Bitcoin cu atât cererea pentru moneda virtuală va crește, iar când cererea crește știm cu toții ce se întâmplă. Numărul utilizatorilor Bitcoin per total este oglindit în numărul portofelelor virtuale (8 M) iar numărul de tranzacții zilnice arată câți oameni folosesc Bitcoin zilnic (200 k), pentru toți acești oameni investiția Bitcoin este viabilă.
Bitcoin a apărut ca urmare a crizei financiare din 2008, încercând să eschiveze prin transparență și descentralizare efectele dezastruase ale unei depresiuni globale, astfel că, în cazul acesta, Bitcoin reprezintă zona de refugiu față de capcanele sistemului bancar. Argumentele expuse ar putea convinge pe cineva în favoarea unei investiții Bitcoin, totuși există și riscuri pe care le voi discuta în articolul despre argumentele contra. În final, întrebarea dacă investiția Bitcoin este sau nu pentru mine depinde de fiecare investitor în parte, de targetul lui, de deschiderea spre tehnologie și inovație, de orizontul de timp disponibil dar și de disponibilitatea expunerii la risc a fiecăruia.