Banca din New York foloseste blockchain pentru eficientizarea platilor

6 December 2018 blockchain

Articol scris de Cristina Dinica

Bitcoin Romania

Signature Bank din New York a anuntat ca lanseaza o platforma de plati digitale, construita pe baza blockchain, pentru a eficientiza platile in timp real. In anul 2015, Signature a fost declarata cea mai de incredere societate financiara din Statele Unite in clasamentul Forbes. Potrivit anuntului oficial, platforma Signet va permite clientilor bancii sa efectueze plati in orice moment al zilei, incepand cu data de 1 ianuarie 2019. Banca Signature sustine ca, fiind bazata pe tehnologia blockchain ethereum, procedura presupune conditii de maxima siguranta pentru tranzactiile efectuate.

Astfel, tranzactiile vor fi sigure, nu necesita taxe suplimentare si nu presupun terti, fondurile fiind trimise direct de la un client la altul. Cu toate acestea, cel putin intr-o prima faza, va exista o cerinta minima privind soldul contului de client, si anume o disponibilitate de 250.000 de dolari. Banca tocmai a primit aprobarea Departamentului de Stat al Serviciilor Financiare din New York (NYDFS) pentru a oferi servicii in interiorul statului. Joseph DePaolo, CEO-ul Signature, a declarat ca este incantat sa primeasca aprobarea de la NYDFS, spunand ca inovatia reglementata a ajutat banca sa isi construiasca platforma.

Platforma este construita in colaborare cu compania TrueDigital Holdings LLC, o alta firma din New York bazata pe tehnologia de schimb si de decontare, folosind o infrastructura blockchain. Aceasta colaborare permite clientilor Signature Bank sa transfere bani in 30 de secunde, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, prin convertirea dolarului american in tokenuri compatibile cu standardul EREC-20 al ethereum.

Platile corporative traditionale care utilizeaza platforma interbancara Swift pot dura pana la trei zile si sunt, in general, indisponibile in timpul weekend-ului. Astfel, procedura platformei Signet, bazata pe blockchain, este una extrem de avantajoasa, potrivit reprezentantilor.

Joseph DePaolo a declarat ca “abilitatea de a transmite fonduri intre clienti comerciali aprobati, in intregime verificati de Banca in orice moment este foarte valoroasa, in special din cauza cresterii vitezei si frecventei cu care isi desfasoara activitatea. Dupa cum am afirmat, Signature Bank si-a luat angajamentul de a investi in infrastructura tehnologica, iar platforma Signet este o indicatie a acestei investitii”.

 

Sursa: https://www.forbes.com/sites/michaeldelcastillo/2018/12/04/signature-launches-institutional-payments-using-permissioned-ethereum-blockchain/#69887c9a3eff

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aparitii TV