Jurnalul Crypto – Analiza Săptămânii 15-21 Aprilie

bitcoin romania

* Bitcoin *

Comentariul curent vine ca un update al celui realizat lunea trecută, în 15 aprilie. Linia verticală roșie punctată marchează începutul ultimei săptămâni, pe care o vom analiza după cum urmează:

🔴 După o creștere deasupra canalului de pivot (aflat între $5160 și $5190), Bitcoin a avut parte de o mică distribuție (care s-a văzut mai clar pe un timeframe și mai mic, ca cel de 15 minute), în urma căreia cumpărătorii s-au văzut nevoiți să cedeze teren pentru o retestare a celuilalt canal. Ajuns aici, Bitcoin a avut două tentative de a intra sub pragul psihologic de la $5000, însă taurii au reușit să-l protejeze în cele din urmă – linia oblică roșie marchează pe grafic întâmplarea descrisă, stabilind totodată și un „higher low” local, spre deosebire de celelalte două linii roșii, unde ultimul punct de minim a fost depășit la ~20 de ore diferență.

🔴 În perioada de timp imediat următoare, BTC acaparează din nou nivelul $5220, pe care îl transformă ulterior în suport, la testarea dinspre nord. Deși n-am etichetat această linie orizontală, rolul ei este tot unul confluent, datorită rezistenței pe care a oferit-o în trecut: respectiv în 11 și 15 aprilie, de unde a suferit scăderi de ~5 procente de fiecare dată. Ultima atingere a acesteia, în locul indicat cu o săgeată verde, a declanșat o creștere peste nivelul de rezistență, în jurul căruia BTC consolidează momentan.

🔴 Din punct de vedere „bearish”, vânzătorii nu și-ar dori să vadă o invalidare a nivelului etichetat cu un ochi (de la $5405), cel puțin nu însoțit și de o închidere peste. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă și avem parte de o corecție, canalul de pivot este prima zonă pe care cumpărătorii o vor apăra. La pol opus, varianta „bullish” ar putea conduce prețul către noi maxime locale, însă acest lucru pare mai puțin probabil pe termen scurt.

Spor& trade safe!
-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trade – Activarea Contului

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Aparitii TV

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Acest website folosește cookies proprii cât și plasate de terți pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare si a analiza traficul pe site în scopuri de publicitate. Pentru a vă exprima consimțământul privind acceptarea tuturor cookie-urilor de pe site-ul nostru dați click pe DE ACORD. Puteți schimba oricând setările cookies în browser-ul dvs. Politica de utilizare cookies.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close