Jurnalul Crypto – Analiza Zilei 30.05 – Bitcoin Romania

30 mai 2018 analiza tehnica, bitcoin, bitcoin cash, ethereum, tron

Articol scris de Cristian Bot

Jurnalul Crypto – analiza zilei 30.05 – Bitcoin Romania

* Bitcoin *

Evoluția Bitcoin pentru ziua precedentă (marți, 29 mai) a înregistrat o creștere de 5.18%, considerând prețul
de deschidere al zilei de $7097.8 și cel al închiderii de $7465.2, având maximul la $7536.0 și minimul la $7040.0

btc-usd

Prima parte a zilei a găsit Bitcoin oscilând într-un canal orizontal cu volum redus, cel de cumpărare fiind puțin superior celui de vânzare, respectiv între minimul zilei de $7040.0 și $7161.2, linia de medie fiind $7097.9, prețul de închidere al zilei precedente.

După o acumulare de peste 10 ore și prima lumânare de 30 de minute cu o închidere peste nivelul superior al canalului (încadrat cu roșu), BTC s-a bucurat de o explozie în volum din partea cumpărătorilor care a împins prețul peste cel de închidere al zilei de luni – $7339.6 – formând pe daily o acaparare de tip bullish (bullish engulfing).

Rezistența întâmpinată de această creștere subită în preț a coincis cu nivelul orizontal de închidere respectiv deschidere  al zilelor de 23 și 24 mai – $7494.8 – maximul zilei aflându-se oarecum în această zonă.

Așa cum prima parte a zilei a fost relativ lipsită de mișcare din partea prețului, a doua parte s-a aflat în aceeași
ipostază: după o mișcare puternică din partea cumpărătorilor lucrurile s-au calmat, prețul continuând să fluctueze timp de 12 ore în jurul rezistenței, respectiv între noul minim de după creștere – $7380.0 – și maximul zilei.

La momentul scrierii acestui articol, prețul continuă să cocheteze cu rezistența din apropierea pragului psihologic de $7500.

* Ethereum *

Evoluția Ethereumului pentru ziua precedentă (marți, 29 mai) a înregistrat o creștere de 10.74%, considerând prețul
de deschidere al zilei de $512.00 și cel al închiderii de $566.98, având maximul la $573.86 și minimul la $509.98

eth-usd

În mod similar cu cele întâmplate pe Bitcoin, Ethereum a început ziua de ieri fără mișcări majore, oscilând în primele 10 ore ale sesiunii între minimul zilei și $531.61, volumele fiind și pe această crypto-monedă de partea cumpărătorilor. Linia orizontală de suport a zilei precedente a ținut foarte bine, prețul fiind respins ori de câte ori încerca să se apropie de acesta.

Explozia de volum și preț care a urmat nu a avut parte de același entuziasm la fel ca pe BTC: în timp ce Bitcoinului i-a luat doar  o oră ca să ajungă la nivelul de rezistență sus-menționat, Ethereums-a mișcat” puțin mai greu, luându-i 3 ore.

Prima rezistență întâmpinată în această ascensiune a fost în jurul pragului psihologic de la $550 – număr rotund care a funcționat ca suport în zilele trecute. După o scurtă consolidare, acesta și-a continuat drumul în căutarea unei rezistențe mai puternice pe care a găsit-o la $570 (linia orizontală de rezistență a zilei precedente – marcată și pe grafic).

$560 și $565 au fost ale 2 praguri importante ale zilei de ieri pentru un timeframe mic, acestea fiind prețuri care au pivotat atât ca rezistență cât și ca suport în consolidarea care a urmat ascensiunea prețului.

La momentul scrierii acestui articol, prețul se află intre linia groasă de rezistență și linia subțire imediat următoare.

* Tron *

Evoluția Tron pentru ziua precedentă (marți, 29 mai) a înregistrat o creștere de 7.44%, considerând prețul
de deschidere al zilei de $0.59621 și cel al închiderii de $0.064059, având maximul la $0.0654 și minimul la $0.0564

trx-usd

Am ales Tron în această ediție a Jurnalului Crypto datorită comportamentului ușor diferit pe care prețul l-a afișat spre deosebire de Bitcoin și Ethereum și datorită părții fundamentale pe care urmează să o abordăm după partea de analiză tehnică.

Începutul sesiunii al zilei de marți a întâmpinat Tron cu o scădere de 7% de la prețul de deschidere al zilei până la minimul acesteia, preț pe care l-a vizitat de 2 ori pe parcursul primei părți a zilei, realizând o formațiune de „double bottom„. Deși în jurul acestei formațiuni (încasetată și în grafic între linii negre punctate) volumul de cumpărare nu a fost net superior celui de vânzare, acesta s-a impus odată cu ascensiunea afișată de Bitcoin, în jurul orei 13 (ora României).

Linia orizontală de suport a zilei precedente (marcată pe grafic) de la $0.0595 a funcționat ca rezistență în prima parte, fiind străpunsă cu hotărâre din a 4-a încercare, mișcare care a condus prețul la TRX până la maximul zilei unde a întâmpinat o nouă rezistență. Noul nivel minim descoperit de acesta după creștere a fost $0.0624. După cum se poate observa și pe grafic, TRX a continuat cu o consolidare între maximul zilei și celălalt preț menționat, zona în care prețul încă se află la momentul scrierii acestui comentariu.

Revenim la partea fundamentală menționată mai sus: mâine, 31 mai, respectiv în aproximativ 14 ore, Tron anunță lansarea noului mainnet, migrând de pe blockchainul Ethereum pe propriul blockchain.

Vom analiza și mâine această monedă, indicând pe grafic reacția prețului la momentul lansării.

* Bitcoin Cash *

Evoluția Bitcoin Cash pentru ziua precedentă (marți, 29 mai) a înregistrat o creștere de 12.21%, considerând prețul
de deschidere al zilei de $880.7 și cel al închiderii de $988.3, având maximul la $1009.2 și minimul la $870.3

bch-usd

Asemănător cu Bitcoin și Ethereum – Bitcoin Cash a avut în marte parte același comportament pe parcursul zilei din punct de vedere al  prețului, cu o diferență: spre deosebire de BTC, BCH nu a reușit pe un timeframe mai mare (daily) sa formeze o acaparare de tip bullish  (bullish engulfing), fiind mai mic și în volumul de cumpărare.

Minimul zilei a fost găsit de BCH în prima parte a zilei, în același canal paralel de acumulare format datorită fidelității pe care  această monedă o are față de reacția prețului dintre Bitcoin și dolarul american. La fel ca pe ETH, creșterea a fost mai treptată, cumpărătorii  acordând majoritatea atenției către BTC.

Prima rezistență pe care Bitcoin Cash a întâmpinat-o a fost la $975, preț succedat de o scurtă consolidare, după care a continuat să crească, înțepând și pragul major de $1000. În acel moment vânzătorii au intrat în acțiune, coborând prețul cu 4.65%, până sub $960. Vânzătorii n-au reușit însă să mențină scăderea prețului, acesta luând în scurt timp cale întoarsă, descoperind în orele următoare și prețul maxim al zilei.

A doua parte a zilei a continuat printr-o consolidare în jurul nivelului orizontal de rezistență de la $991, prețul imitându-l în mare parte pe cel al Bitcoinului.

Spor& trade safe!

-Cristian Boț, analist tehnic Bitcoin România

©2018 BitcoinRomania | Declinarea Responsabilității: Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termenii și condiții oficiale sau angajamente în relația cu BTR Exchange SRL. Nu există și nu este oferită nicio garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al BitcoinRomania, BTR Exchange SRL. BTR Exchange nu oferă nicio garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existând posibilitatea unei erori tehnice sau umane. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trade – Activarea Contului

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Aparitii TV

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Content not available.
Please allow cookies by clicking Accept on the banner

Acest website folosește cookies proprii cât și plasate de terți pentru a îmbunătăţi experienţa dvs. de navigare si a analiza traficul pe site în scopuri de publicitate. Pentru a vă exprima consimțământul privind acceptarea tuturor cookie-urilor de pe site-ul nostru dați click pe DE ACORD. Puteți schimba oricând setările cookies în browser-ul dvs. Politica de utilizare cookies.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close